LAWRENCE_EDITABIL

Stomacul şi duodenul
Forrest D. Griffen, John T. Paige, Sajani Shah şi Michael J. Sweeney
ANATOMIE
Stomacul
Stomacul este un organ de capacitate al tubului digestiv, de obicei
situat în hipocondrul stâng şi epigastru, interpus între esofag
şi duoden. Stomacul are raporturi anatomice cu diaf r agmul
superior, cu splina şi ficatul lateral, cu pancreasul posterior
şi cu marele epiploon inferior. În mod normal, stomacul se
poate destinde pentru a primi un litru sau mai mult de alimente
ingerate, pe care le pregăteşte pentru digestie şi absorbţie.
Joncţiunea gastroesofagiană (GE) este definită histologic
prin tranziţia mucoasei de la epiteliu scuamos la epiteliu
colunmar, iar funcţional de o zonă de înaltă presiune, cunoscută
sub numele de sfincterul esofagian inferior (SEI).
La indivizi sănătoşi, SEI este intraperitoneal, are >2 cm
lungime şi rezistă la o presiune de peste 6 mm Hg.
Joncţiunea gastroduodenală este marcată histologic printr-o
modificare a mucoasei de la epiteliul gastric la epiteliu
intestinal (celule columnare striate cu celule calicifom1e
intercalate) şi funcţional, de o valvă de 1-3 cm alcătuită
din fibre musculare netede, cunoscută sub numele de pilor.
Pilorul previne refluxul conţinutului duodenal în stomac şi,
alături de pompa antrală, controlează evacuarea gastrică.
Stomacul este împăt1it în trei regiuni distincte pe baza diferenţelor
histologice şi fiziologice. Partea proximală, fundusul
gastric,joacă un rol crucial în creşterea volumului prin relaxare
receptivă. Pe măsură ce hrana trnversează faringele şi esofagul,
stimularea vagală provoacă relaxarea fundusului gastJic,
limitând creşterile presiunii intJ-agastrice odată cu acumularea
alimentelor. Fundusul gastiic este locul stimulatornlui autonom
responsabil pentru iniţierea activităţii motorii gasti·ice. Po11iunea
de mijloc a stomacului, corpul gastlic, conţine cea mai mare
paite a celulelor parietale producătoare de acid clorhidric, precum
şi celule principale producătoare de pepsinogen şi celule
enterochromaffin-li.ke (ECL). Corpul gastJ·ic este impo1tant
pentru secreţia de acid clorhidric (HCI), depozitarea conţinutului
gast1ic şi mărunţirea alimentelor prin mişcă1i pe1istaltice înspre
şi dinspre pilor. Cea mai distală regiune, ant11Jl, conne celule
G, care produc gastrina, dar nu şi celule parietale. L1 cele din
rn111ă, celulele calicifo,rne care secretă mucusul se găsesc pe
înti·eaga suprafaţă a stomacului.
Peretele stomacului are patru straturi: mucoasa, submucoasa,
musculara şi seroasa. Mucoasa are un aspect macroscopic
rugos şi o structură glandulară complexă. Este separată de
submucoasă prin musculara mucoasei. Vascularizaţia bogată
provine din reţeaua vasculară a submucoasei. Musculara
înveleşte submucoasa prin trei straturi de muşchi neted:
cel exterior longitudinal, cel mijlociu circular şi cel interior
oblic. Stimulatorul gastric din fundusul gastric este localizat
în stratul muscular circular. Seroasa acoperă stratul muscular
şi reprezintă învelişul exterior al stomacului.
Vascularizaţia arterială a stomacului cuprinde arterele
gastrice dreaptă şi stângă, arterele gastroepiploice dreaptă şi
stângă, arterele gastrice scurte şi artera gastroduodenală (Figura
I 3-I). Inervaţia simpatică urmează traiectul vaselor arteriale.
Inervaţia parasin1patică, prin nervii vagi, contribuie la
producerea de HCI de către masa celulelor parietale şi la
activitatea motorie a stomacului. Pe măsură ce nervii vagi
tJ·aversează mediastinul, trunchiul stâng se roteşte astfel încât
acesta intră în abdomen anterior de esofag (Figura 13-2),
în timp ce trunchiul drept se roteşte astfel încât pătrunde în
abdomen poste,ior de esofag. Vagul drept trimite o ramură
posterioară spre plexul celiac, din care se desprind nervi către
organele cu originea în mezenteron (pancreas, intestin subţire
şi colon proxima!), iar uneori, o mică ramură, cunoscută sub
numele de nervul criminal al lui Grassi, are traiect posterior
de esofag pentru a inerva stomacul. Vagul stâng trimite o
ramură hepatică care trece prin ligamentul gastrohepatic şi
inervează vezica biliară, tractul biliar şi ficatul. Sub aceste
ramuri, ambii nervi vagi se continuă de-a lungul curburii mici
a stomacului şi ti·imit ramuri laterale care inervează stomacul
şi ramuri terminale care inervează pilorul (,,picior de cioară").
Duodenul
Duodenul este un segment al tubului digestiv situat în mare
parte retroperitoneal, de 25-30 cm, care leagă stomacul de
jejun. Anatomic, este împărţit în patru păt1i: bulbul duodenal
(prima pa1te), duodenul descendent (partea a doua), duodenul
tJ·ansversal (partea a treia) şi duodenul ascendent (partea
a patra). În duoden, se deschid ampula lui Vater situată
posteromedial la nivelul căreia sunt eliberate enzimele din
pancreas şi bila din ficat, şi papila duodenală minoră prin
care canalul pancreatic accesoriu îşi deversează conţinutul.
Duodenul se continuă cu jejunul la ligamentul lui Treitz, unde
intestinul subţire devine un organ intraperitoneaf. Duodenul
descendent conţine stimulatorul intestinal.
Duodenul este, de asemenea, un organ endocrin, ce secretă
secretină şi colecistokinină (CCK) ca răspuns la acidul
gastric şi la grăsimile ingerate. Aceşti hormoni senmalează
sistemului hepatobiliar pentru a descărca bila şi pancreasului
pentru a fumiza bicarbonat şi enzime digestive, precum
tripsina, lipaza şi amilaza.
Vascularizaţia duodenului provine, în primul rând, din
at1era gastroduodenală şi attera mezenterică superioară,
167