LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 6 Terapia intensivă chirurgicală 61
Figura 6-4. Pacienţii cu insuficienţă renală cronică
necesită acces venos pe termen lung pentrn dializă.
Un cateter de dializă cu antibiotic aderent sau
manşon impregnat cu ioni de argint poate fi tunelizat
subtegumentar.
FUNCTIA GASTROINTESTINALĂ
Funcţia normală a tractului GI trebuie menţinută în TIC.
Vărsăturile, diareea şi constipaţia sunt frecvente şi pot fi
rezultatul unor boli, injurii, medicamente, a imobilităţii
sau a unor combinaţii de factori. Măsuri simple, precum
ridicarea extremităţii proximale a patului şi administrarea
de laxative, pot preveni apariţia intoleranţei.
Integritate gastrointestinală
Modificările anatomiei intestinale se încadrează în două
zone majore - pierderea integrităţii mucoasei sau ischemia.
Eroziunea gastrică, adesea numită şi boala mucoasei gastrice
indusă de stres, se consideră a fi cauzată de hipoper f uzia
mucoasei şi poate duce la gastrită sau ulceraţie. Resuscitarea
hemodinamică adecvată reduce apariţia ulcerelor gastrice,
dar cu toate acestea, există subsetuti de pacienţi în STIC
ce necesită profilaxia ulcerului de stres (ex. sângerarea GI
superioară, ventilaţia mecanică prelungită [>48 ore] şi coagulopatiile).
Profilaxia implică administrarea de antagonişti
H 2 , inhibitori ai pompei de protoni sau agenţi citoprotectori.
Alimentaţia enterală îmbunătăţeşte fluxul sanguin şi reduce
pH-ul intraluminal. De asemenea, la nivelul colonului pot
apărea ulceraţii din cauza toxinei produsă de Clostridium
difficile.
Ischemia mucoasei gastrointestinale poate fi cauzată de
obstucţia fluxului sanguin în teritoriul splahnic secundară
emboliei, hipotensiunii sau agenţilor vasoactivi. Ischemia
este marcată de dureri abdominale şi acidoză lactică, iar
semnele precoce precum sensibilitatea şi iritaţia peritoneală
pot fi absente. Ischemia mezenterică nonocluzivă este
rezultatul unei perfuzii inadecvate global. Tratamentul
constă în resuscitarea hemodinamică adecvată.
I\
Sindromul de compartiment abdominal
Sindromul de compartiment abdominal este rezultatul
presiunilor intraperitoneale crescute ce duc la afectarea
sistemelor de organe extraperitoneale. Presiunea intra peritoneală
>25 cm H 2 O, măsurată transvezical, indică hipe1tensiune
intraabdominală şi este frecvent întâlnită la pacienţii
obezi sau postresuscitare volemică masivă. Sindromul de
compartiment abdominal determină disfuncţie pulmonară,
injurie renală, scăderea diurezei şi a întoarcerii venoase,
ducând la apariţia hipotensiunii. Recunoaşterea precoce
este critică; tratamentul constă în decompresia cavităţii
peritoneale prin paracenteză, decompresie intraluminală,
paralizie nusculară sau deschiderea chirurgicală a fasciei.
DISFUNCTII ENDOCRINE
Stările critice pot provoca modificări profunde ale sistemului
endocrin, acesta fiind responsabil pentru răspunsurile
fiziologice la traumă şi stres. Ca urmare, pacienţii cu patologii
endocrine preexistente sau cu anomalii endocrine
nerecunoscute sunt dificil de gestionat şi au o rată crescută
de complicaţii şi mortalitate.
Glandele suprarenale
În populaţia generală, incidenţa insuficienţei suprarenale
este <0,1 %, dar poate ajunge până la 28% în cazul bolnavilor
critici, având un rol major în potenţarea acţiunilor
vasoconstrictoare ale catecolaminelor endogene cât şi ale
celor exogene.
Pacienţii aflaţi în stare gravă au riscul de a dezvolta insuficienţă
suprarenală asociată bolilor critice. Aceşti pacienţi