LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 27 Otorinolaringologia: bolile capului şi gâtului 557
TABELUL 27-5. Clasificarea fracturilor de os temporal
Mecanism de
Paralizie de
Fractură producere Localizare fractură Examinare Hipoacuzie nerv facial
Longitudinală Lovitură laterală Paralelă cu axul lung Leziune a tegumentului în general, de Rar(-15%)
a capului al osului pietros canalului auditiv extern şi transmisie
a membrane timpanice
Otoree hemoragică
Excoriaţie retroauriculară
(semnul lui Battle)
Orizontală Lovitură frontală Intersectează axul Vertij frecvent în general, Frecvent
sau occipitală a lung al osului pietros neurosenzorială (~50%)
capului
Membrană timpanică
intactă
Hemotimpan
în general,
neurosenzorială
Poate fi mixtă în caz
de hemotimpan
urechii externe. Cea mai f r ecventă boală infecţioasă este
otita externă, care poate fi localizată sau difuză. Otita externă
localizată (foliculita canalului auditiv extern) poate fi
cauzată de traumă ( cel mai frecvent cu unghia sau agrafe
de păr). Aceasta determină durere intensă, iar la examenul
obiectiv poate varia de la un punct roşu la edem fluctuant.
Pacientul acuză durere intensă la mobilizarea pavilionului
sau la atingerea zonei. Tratamentul implică antibiotice
antistafilococice, drenaj sau ambele.
/ :__;
•
0
1 H ( «
B
/
'
\ ) l
/,.
Figura 27-9. Clasificarea f r acturilor de os temporal. Liniile
punctate reprezintă axul porţiunii pietroase a osului temporal.
Fractura A descrie o fractură longitudinală, în timp ce f r actura B
reprezintă o f r actură transversală. (Din Lawrence PF. Essentials
of Swgical Special/ies. Ediţia a 3-a. Philadelphia, PA: Lippincott
Williams & Wilkins; 2007.)
Te1menul de otită externă se referă, de obicei, la un proces
difuz care afectează întreg conductul auditiv extern. Mai
este cunoscută şi sub denumirea de „urechea înotătorului",
din cauză că umezeala care persistă la nivelul conductului
auditiv extern după înot sau duş poate duce la această
infecţie. Traumatismul tegumentului delicat de la nivelul
conductului sau expunerea la secreţii purulente care drenează
printr-o perforaţie de la nivelul urechii medii, pot iniţia otita
externă. Cel mai frecvent agent patogen implicat este Pseudomonas,
însă Klebsie/la, Streptococcus şi Staphilococcus
sunt adesea implicaţi. Şi fungii pot fi incriminaţi, dar, de
obicei, în infecţiile secundare pe un epiteliu descuamat. La
examenul clinic, se poate observa de la minimă inflamaţie
şi sensibilitate, la obstrucţia completă a conductului auditiv
extern, cu celulită periauriculară şi adenopatie.
Tratamentul implică toaletarea conductului auditiv extern
pentru a facilita accesul soluţiilor topice eficiente împotri;,1a
Pseudomonas, Staphylococcus, Candida şi Aspergillus. In
cazul în care conductul auditiv extern este atât de inflamat
încât picăturile auriculare nu pot pătrunde, un pansament
mic este plasat în interiorul conductului. Cu pansamentul
introdus în conduct, pacientul este instruit să-şi administreze
picăturile auriculare de 2-4 ori pe zi, timp de câteva zile. Pe
perioada tratamentului, detritusul ar trebui îndepă1tat prin
toaletarea allliculară. Dacă se evidenţiază celulită marcată
sau inflamarea pavilionului auricular şi a ţesuturilor periauriculare,
antibioterapia sistemică şi corticoterapia sunt,
în general, eficiente. Unii pacienţi pot necesita internarea
şi administrarea antibioterapiei intravenos. Durerea este o
patte impo1tantă a tabloului clinic, analgezia fiind frecvent
necesară.
Otita externă necrotizantă, numită anterior „otita externă
malignă", reprezintă osteomielita osului temporal şi a
bazei craniului. Cel mai frecvent agent patogen implicat este
Pseudomonas aeruginosa, dar şi Proteus şi Klebsiella pot
fi implicaţi. Mmtalitatea este ridicată. Pacienţii la risc sunt
cei cu otită externă, care suferă de diabet zaharat sau sunt
imunocompromişi. Pacientul dezvoltă inflamaţie persistentă
la nivelul canalului auditiv extern, durere persistentă şi ţesut