LAWRENCE_EDITABIL

636 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
Arteră
iliacă externă
Vf'r--=,.......-t-+-+--- Nerv obturator
+-+'<==----+-+---'>----Venă hipogastrică
#-\-'----l>-s='""7 ---' =-\- -----' \--- Arteră hipogastrică
/ IJ'.Jlt';,,,.. """- ----,''t,/--,'-----14--Veziculă seminală
----=----+1--- Rect
Figura 29-2. Vedere sagitală
a anatomiei pelvine la sexul
masculin arătând raporturile
dintre glanda prostatică şi
structurile pelvine adiacente.
(După Lawrence PF. Essentials
of Surgical Special/ies.
Ediţia a 3-a. Philadelphia,
PA: Lippincott Williams &
Wilkins; 2007.)
leucociturie şi uneori leucocitoză. Pacienţii pot prezenta retenţie
acută de urină din cauza edemului prostatic sever.
Agentul infecţios este, de obicei, o bacterie Gram-negativă,
cel mai adesea Escherichia coli. Tratamentul constă
în administrarea de antibiotice cu spectru larg. Pentru că
antibioticele nu au penetranţă bună în prostată, de obicei este
necesară continuarea tratamentului pentru câteva săptămâni.
Când prostatita acută asociază retenţie urinară, este necesară
cateterizarea vezicii urinare. Deoarece plasarea unui cateter
transuretral ar putea exacerba afecţunea este recomandată
montarea unui cateter suprapubian. In unele cazuri, infecţia
prostatei poate progresa, cu formarea unui abces care poate
fi diagnosticat prin decelarea zonelor de fluctuenţă la tuşeul
rectal sau prin investigaţii imagistice de tip CT (tomografie
computerizată). Tratamentul unui abces, în plus faţă de cel
descris anterior, presupune incizarea transuretrală a acestuia
cu un rezectoscop ( cel mai frecvent tratament) sau aspirarea
pe ac prin ultrasonografie transrectală (TRUS, transrectal
ultrasonography).
Prostatita cronică
Prostatita cronică are o evoluţie clinică mai discretă comparativ
cu prostatita acută. Nu este cert dacă prostatita bacteriană
cronică este o consecinţă a unor infecţii independente recurente
sau a eşecului tratării unei infecţii iniţiale. De obicei nu
există antecedente de prostatită acută. Pacienţii se prezintă
f r ecvent cu senzaţie de disconfo1t la nivelul perineului,
spatelui sau pelvisului, asociată cu polachiurie, iniţierea
dificilă a micţiunii şi disurie. O analiză a urinei evacuate
poate decela prezenţa leucocitelor. Lichidul prostatic, obţinut
prin „mulgerea" uretrei după masajul prostatic digital,
prezintă, în mod caracteristic, mai mult de I O globule albe
pe fiecare câmp examinat. Culturile de lichid prostatic ar
trebui să fie pozitive pentru bacterii în vederea stabilirii
diagnosticului de prostatită bacteriană cronică. Tratamentul
constă în administrarea de antibiotice orale cu spectru larg
(ex. trimetoprim-sulfametoxazol, chinolone), adesea timp
de 6 săptămâni. Simptomele obstructive, de obicei, se
îmbunătăţesc după tratamentul antibiotic, dar pot reapărea
după întreruperea administrării antibioticelor.
Prostatita non-bacteriană
Prostatita non-bacteriană reprezintă o problemă de sănătate
f r ecventă şi adesea frustrantă atât pentru pacienţi, cât şi pentru
medici. Manifestările clinice sunt dificil de diferenţiat de
cele din prostatita cronică. Cu toate acestea, în mod constant,
nu este identificat niciun agent etiologic bacterian sau de
altă natură, de§i Ch/amydia /rachomatis poate fi izolată la
unii pacienţi. In mod frecvent, nu sunt modificări la examenul
fizic, iar lichidul prostatic este no1111al la examinarea
microscopică. Opţiunile de tratament includ antibiotice (în
ciuda absenţei unei etiologii bacteriene documentate), masaj
prostatic şi tratament simptomatic, constând în băi de şezut
şi administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene.
Hiperplazia benignă de prostată
Epidemiologie
Hiperplazia benignă de prostată (HBP) este un proces degenerativ
de hipetplazie (proliferare a numărului de celule) şi
hipe1trofie ( creşterea în volum a celulelor) prostatică, asociat
cu simptome obstructive. Procesul patologic apare, în primul
rând, în zona tranziţională şi poate fi demonstrat histologic
încă din a treia decadă a vieţii. Simptomele HBP sunt mai
puţin întâlnite înainte de vârsta de 50 de ani. Aparent, nu există
o asociere cauzală intre HBP şi alte afecţiuni patologice ale
prostatei (ex. prostatită, cancer). Istoria naturală a HBP este
puţin înţeleasă şi variabilă. Ameliorarea simptomatică spontană
semnificativă este relativ neobişnuită, însă nu toţi pacienţii
prezintă simptomatologie progresivă în absenţa trntamentului.
Dovada histologică a HBP este aproape universală la bărbaţi
odată cu înaintarea în vârstă, dar nu există o corelaţie directă
între mărimea prostatei şi simptomatologie.
Tablou clinic şi evaluare
Adenomul de prostată produce în mod tipic obstrucţie subvezicală
din cauza poziţiei anatomice, acesta fo1111ându-se în