LAWRENCE_EDITABIL

sunt: hemogramă completă cu formulă leucocitară, viteza de
sedimentare a hematiilor şi serologia Epstein-BaJT (mononucleoză),
Bartonella henselae (boala ghearelor de pisică) şi H rv.
Tablou clinic, diagnostic şi tratament
Sialadenita acută si cronică
Capitolul 27
Afecţiunile inflamtorii ale glandelor salivare includ: adenita
urliană, sialadenita acută supurativă, abcesu\ parotidian,
sialadenita cronică şi sindromul Sjogren. Sialadenita acută
este o infecţie bacteriană care afectează cel mai frecvent
glandele submandibulare. Aceasta apare cel mai frecvent
la adulţi, iar pacienţii deshidrataţi, cu status general alterat,
prezintă cel mai mare risc. Glanda devine tumefiată, indurată,
dureroasă şi eliberează un lichid purnlent prin orificiul
Wharton, producând un gust neplăcut pentru pacient. Agenţii
etiologici implicaţi sunt, de regulă, S. aureus, S. pneumoniae
şi streptococi hemolitici. Tratamentul include hidratare şi
antibioterapie activă pe organisme Gram-pozitive. Fom1ele
abcedate necesită evacuarea chirurgicală a abcesului.
Sialadenita cronică este caracterizată de episoade recurente
de inflamaţie dureroasă a glandei afectate şi este f r ecvent
asociată cu o etiologie litiazică sau cu stTictrni ductale. Aceste
cauze pot fi tratate prin dilataţii ale ductului glandei salivare,
extracţia, calculilor sau sialodocoplastie (reconstrncţia ductului
excretor). Tratamentul sialadenitei cronice este, de regulă,
conservator şi presupune medicaţie sialogogă (stimulatori ai
secreţiei salivare-precum alimentele acide), masaj glandular
şi antibiotice. Când măsurile de tratament conservator eşuează,
tratamentul chirnrgical (parotidectomie superficială sau excizia
glandei submandibulare) devine necesar.
Sindromul Sjogren este o afecţiune autoimună cu manifestăti
şi la nivelul glandelor salivare şi care dete1mină xerostomie,
keratoconjunctivita Sicca şi modificăti patologice ale ţesutului
c01tjunctiv. Etiologia sindromului nu este cunoscută, dar majoritatea
pacienţilor prezintă hiper-gammaglobulinemie cu nivelmi ridicate
de imunoglobulină G şi anticorpi de tip SS-A, SS-B. Attrita
reumatoidă este o mani festa re frecventă în cadrul sindromului
iar peste 50% dintre pacienţi prezintă anticorpi antinucleari ( CL;
sau fără manifestă1i aiticulare asociate). Diagnosticul poate fi
confomat ptintr-o biopsie a glandelor salivare secundare, iar
tratamentul include, în general, măsu1i de rehidratare locală
care să combată xerostomia şi keratoconjunctivita. Dacă apar
infecţii ale glandelor salivare, se recomandă antibioterapie.
Pacienţii cu acest sindrom trebuie să fie monitorizaţi pentrn
hipe1trofia progresivă a glandelor, deoarece prezintă un 1isc
semnificativ de limfom salivar.
Tumorile benigne ale glandelor salivare
Tumorile glandelor salivare constituie aproximativ I% din
totalitatea tumorilor regiunii capului şi gâtului, iar 85% dintre
acestea îţi au originea la nivelul glandei parotide. Din totalul
tumorilor glandei parotide, 75% sunt benigne; tumo1ile
glandei submandibulare şi ale glandelor salivare minore sunt
benigne în prop011ie de 50%, respectiv 30%. Investigaţiile
diagnostice pentru patologia tumorală a glandelor salivare
includ puncţia-biopsie cu ac fin, sialografia, scintigrafia, CT
şi IRM. Introducerea în practică a imagisticii CT şi a IRM
în ultimii 15 ani şi utilizarea pe scară largă a puncţiei cu ac
fin în evaluarea fo1111aţiunilor tumorale, au dus la reducerea
dramatică a folosirii celorlalte telmici diagnostice.
Tumorile beni gn e sunt, în general, nedureroase, mobile
la planurile adiacente şi au un ritm de creştere lent; uneori,
Otorinolaringologia: bolile capului şi gâtului
579
acestea pot detennina inflamaţie sau fibroză. lnc tant, ot
fi însotite de durere locală, în contextul degeneram clust1ce
sau suprainfectării. Tumorile de glande salivare minore s _
e
localizează, în general, la nivel palatin, însă pot apărea onunde
la nivelul tractului aera-digestiv superior şi sunt feime,
nedureroase şi acoperite de mucoasă orală.
Aproximativ 80% dintre tumorile benigne sunt tumori
mixte sau adenoame pleomorfe, au o incidenţă crescută în a
treia şi a patra decadă de viaţă şi prezintă un risc redus de transformare
malignă. Tumora Warthin apare în 8% dintre cazuri,
în special la bărbaţii fomători, şi este localizată preponderent
la nivelul cozii glandei parotide. Tratamentul acestor tumo1i
benigne constă în excizia completă a glandei submandibulare
sau salivare minore, sau în rezecţia p011iunii corespunzătoare
din glanda parotidă, cu conse1varea ne1vului facial.
La copii, cel mai frecvent tip de tumoră benignă a glandei
parotide este hemangiomul, care, de obicei, se remite spontan.
Tratamentul chirurgical este rezervat formelor tumorale cu
un ritm de creştere rapid sau celor fără remisie spontană
până la vârsta de 2-3 ani.
Chistul limfoepitelial parotidian se întâlneşte frecvent la
pacienţii cu SIDA. Acest chist răspunde la terapia cu laser,
scleroterapie sau radioterapie în doze mici, excizia chinn·­
gicală fiind reze1vată fonnelor simptomatice, neresponsive
la restul strategiilor terapeutice.
Tumorile maligne ale glandelor salivare
Leziunile maligne ale glandelor salivare împărtăşesc multe
dintre caracte1isticile patologiei benigne. Totuşi, anumite semne
şi simptome diferenţiază caracterul malign: ritmul de creştere
accelerat, dimensiunile crescute, aderenţa la planurile superficiale,
durerea facjală, disfoncţia ne1vului facial, adenopatiile
ce1vicale asociate. ln comparaţie cu adulţii, copiii prezintă o rată
mai mare de malignitate în cazul tumorilor de glande salivare.
Puncţia cu ac fin stabileşte diagnosticul de tumoră malignă
în 85-95% dintre cazuri. Biopsia deschisă sau parţială se
recomandă doar în cazul invaziei la nivelul tegumentului sau al
mucoasei. Biopsia tumorilor de glande salivare minore poate
fi practicată în cazul localizărilor inaccesibile puncţiei cu ac
fin. Biopsierea tumorilor de dimensiuni mici ale glandelor
submandibulare este optim realizată prin excizia în totalitate
a glandei. Leziunile nou detectate la nivelul glandelor
salivare sunt stadializate confonn sistemului TNM, descris
anterior, propus de American Joint Committee on Cancer.
Cea mai f r ecventă tumoră malignă localizată la nivelul
glandelor salivare principale este carcinomul mucoepidem1oid,
unnat de carcinomul chistic adenoid şi de carcinomul cu celule
acinare. Fiecare dintre aceste tumori prezintă un spectrn larg
de manifestări biologice. Din punct de vedere histopatologic,
sunt clasificate în tumori de grad scăzut şi tumori de grad
înalt. Cancerele de grad scăzut au, în general, un prognostic
favorabil, prezintă creştere localizată şi metastazează rar şi
tardiv în cursul bolii la nivelul grupelor ganglionare ce1vicale
supe1ioare. Cancerele de grad înalt metastazează la nivelul
ganglionilor ce1vicali şi pulmonar. Carcinomul adenoid chistic,
cea mai frecventă tumoră malignă la nivelul glandelor salivare
exceptând glanda parotidă, prezintă o tendintă crescută la invazie
perineurală. Totodată, este caracte1izată d aparţia tardivă şi la
distanţă a metastazelor şi de o rată redusă de supravie\ui.re la I O
şi 20 de ani. Alte tipuri de tumori maligne ale glandelor salivare
includ adenocarcinomul şi carcinomul cu celule scuamoase.
Tratamentul de primă intenţie al cancernlui de glande salivare