LAWRENCE_EDITABIL

442 Chirurgie generală şi specialităţi chirurgicale
Ductul -----ilr.--------{LI.
Stensen
Muşchiul
maseter
Glanda
parotidă
Figura 24-18. Anatomia glandei parotide, cu evidenţierea ductului Stensen şi a rapornirilor nervului facial cu glanda parotidă. (Din
Lawrence PF. Essentials of Surgical Specialties. Ediţia a 3-a, Philadelphia, PA: Lippincott Williams & Wilkins; 2007.)
ridică suspiciunea de ischemie, chiar dacă va fi nevoie de o
revizie minimă ulte1ioară, decât să se recurgă la sacrificarea
unor zone tisulare ma1i. Cu toate acestea, ţesutul care este
clar neviabil trebuie excizat.
Tratamentul leziunilor specifice (ex.abraziuni, di lacerări) este
asemănător celui aplicat în alte regiuni ale co1pului. Dilacerările
din regiunea buzelor şi alte zone asemănătoare necesită reconstlucţia
individuală a st111tu1ilor musculare. Pentm majoritatea
leziunilor, este indicată aplicarea de topi ce locale pent11.1 a păstrn
plaga curată şi umedă. Componenta anti microbiană a acestora
are un efect minim. Antibioticele sistemice nu sunt adminisn-ate
de mtină în traumatismele faciale. Ele se administi·ează atunci
când există o contaminare masivă sau când sunt lezate st1 1 .1ct1.11i
mai profunde (ex. caitilaj, os). Profilaxia tetanosului ti·ebuie
luată mereu în considerare. Suturile sunt men1mte timp de
5 sau 6 zile. La nivelul ţesutu1ilor puternic contuzionate sau
zdrobite, sut\.nile pot fi menţinute câteva zile în plus. Deşi
leziunea şi profilul genetic al pacientului reprezintă p1incipalii
factori dete1111inanţi ai calităţii vindecării, gestionarea iniţială a
traumatismului are, de asemenea, un rol imp011ant.
Plăgile simple pot fi tratate în mod corespunzător de
către un medic generalist care foloseşte o telmică adecvată.
Leziunile mai complexe care includ di lacerări anf r actuoase,
traumatismele prin zdrobire sau ţesuturi devitalizate sau
avulsionate trebuie direcţionate căti·e specialist. De asemenea,
leziunile impo11ante ale pleoapelor şi leziunile unor stlucturi mai
profunde ( ex. leziuni de nervi, leziuni ale ductului parotidian,
fract\.ui) necesită îndmmare promptă către medicul specialist.
Fracturile faciale
Principii generale
Fracturi le faciale sunt traumatisme f r ecvente. Cele mai comune
cauze de producere sunt reprezentate de accidentele mtiere,
agresiunile fizice, căderile şi accidentele sportive. Fract\.irile
faciale pot fi deschise sau închise. Ţesuturile supraiacente
pot fi lezate sau contuzionate în propoqie semnificativă în
cazul fract\.trilor închise. Anamneza deseori orientează către
aria facială afectată. Osul nazal şi regiunea zigomatică şi
malară sunt cel mai frecvent afectate de traumatisme, unnate
de mandibulă şi maxilar. Fracturile multiple sunt, în general,
prezente la un număr semnificativ de pacienţi.
Majoritatea f r acturilor faciale pot fi diagnosticate pe
baza examinării clinice, care ti·ebuie să includă inspecţia şi
palparea oaselor faciale. O fract\.iră este suspectată dacă se
identifică mobilitate a oaselor faciale, asimeti·ie, depresiuni
osoase palpabile, neregulaiităţi ale muşchilor extraoculari,