LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 12 Esofagul 151
se adresează cazurilor cronice severe de BRGE complicate
cu scm1area esofagului distal.
Carcinomul esofagian
Între 1987 şi 2007, în SUA, în ciuda schimbării semnificative
a tipului histologic, incidenţa şi rata mortalităţii pentru
cancerul esofagian au rămas constante. Incidenţa anuală
Figura 12-13. Când esofagul este scurtat şi retractat în torace ca
umrnre a bolii de reflux gastroesofagian cronice, se practică gastroplastia
Collis pentru a recrea un „esofag" distal, utilizând o portiune
din stomac. Esofagul scu11at este astfel prelungit cu aproximativ
5 cm prin secţionarea fornixului gastric cu ajutorul unor pense
specializate pentru anastomoze gastro-intestinale, formându-se
astfel un „neo"-esofag. (Retipărit cu pe1111isiunea Swanstrom LL,
Soper NJ. Maste!)' of Endoscopic and laparoscopie Surge1y. Ediţia
a 4-a. Philadelphia, PA: Wolters Kluwer; 2013.)
Figura 12-12. A. Fundoplicatura Nissen -învelire completă de 360 ° .
Lamboul gastro-esofagian este realizat în locul unde o porţiune din fomix
se suprapune pe esofag cu scopul de a produce o compresie externă
asupra esofagului distal, ajutând astfel la mentinerea competenţei SEI.
B. Imagine laparoscopică a fundoplicaturii. (A. Retip@rit cu
permisiunea Mulholland MW, Lillemoe KD, Doherty GM, et al.
Creenfield's Surge1)'. Ediţia a 4-a. Philadelphia, PA: Lippincott
Williams & Wilkins; 2006. B. Retipărit cu permisiunea Luketich
JD. Master Tecl111iques in Surgery: Esophageal Surge1)'. Ediţia l.
Philadelphia, PA: Wolters Kluwer Health; 2014.)
a rămas în jur de 4-5 la 100.000, rata mortalităţii fiind
similară, între 4-5 la I 00.000. Supravieţuirea generală la 5
ani a pacienţilor diagnosticaţi cu cancer esofagian rămâne
redusă la aproximativ 20%, în principal din cauza bolii
avansate în momentul diagnosticării. Există două tipuri
histologice de cancer esofagian, carcinomul scuamo-celular
(CSC) şi adenocarcinomul (AC). Deşi ambele tipuri
de carcinom esofagian au un prognostic nefavorabil şi
sunt tratate în mod similar, etiologia, epidemiologia şi
caracteristicile anatomice sunt suficient de diferite pentru
a justifica distincţia dintre cele două.
Până de curând, CSC era cel mai frecvent tip de cancer
esofagian diagnosticat în Ame1ica de Nord şi Europa (recent,
adenocarcinomul a depăşit CSC în prevalenţă). Există o incidenţă
mai mare a CSC observată la afro-americani şi bărbaţi (raport de
aproape 4: I). CSC este localizat în principal în treimea medie şi
cea proximală a esofa gu lui, dar poate implica şi treimea distală.
Există o asociere puternică între consumul de alcool şi tutun şi
CSC. Alţi factori incriminaţi în creşterea riscului de CSC includ
ap011ul alimentar ridicat de nitrozamine, deficienţele dietetice
în vitamine şi minerale (inclusiv sindromul Plummer-Vinson),
predispoziţia genetică (tiloza), acalazia cardiei şi antecedentele
de leziuni caustice ale esofagului.
Adenocarcinomul a depăşit CSC, fiind cel mai frecvent
tip de cancer esofagian întâlnit în America de Nord şi Europa.
Incidenţa sa în lumea occidentală a crescut de 4 ori
în ultimele două decenii. Prevalenţa adenocarcinomului
este mai mare în populaţia albă decât la afro-americani.
Acesta implică esofagul distal şi este asociat cu esofagul
Barrett din BRGE. În ciuda asocierii dovedite dintre adenocarcinom
şi esofag Barrett, rolul IPP şi al procedurilor
antireflux ca mijloace de încetinire şi regresie a esofagului
Barrett (reducând astfel riscul pentru dezvoltarea adenocarcinomului)
rămâne controversat.
Diagnostic
Din cauza prevalenţei crescute a adenocarcinomului în ţările
vestice, tabloul clinic şi anamneza pacientului cu carcinom
esofagian s-au schimbat. Ambele tipuri de cancer esofagian
determină, de obicei, disfagie pentru alimente solide şi scădere