LAWRENCE_EDITABIL

Capitolul 20 Ficatul şi splina 323
rezidual reprezentând cea mai frecventă localizare. Din
acest motiv, pacienţii cu rezecţie vor intra într-un protocol
de mmărire atentă. Tratamentele ablative (MWA şi RFA)
au fost şi sunt folosite pentru tratamentul metastazelor,
însă locul precis al tratamentului ablativ în managementul
leziunilor hepatice secundare rămâne încă nedefinit aceste
tehnici fiind considerate inferioare rezecţiei hepatice. Ele
rămân însă opţiuni terapeutice eficiente în cazul tumorilor
secundare care nu pot fi abordate chirnrgical.
Chisturile hepatice
Chistul hepatic simplu şi boala polichistică hepatică
Chisturile hepatice sunt comune, fiind identificate tot mai
frecvent dato1ită utilizării pe scară largă a tomografiei
computerizate în multiple patologii abdominale. Chisturile
hepatice pot fi congenitale sau dobândite, acestea din um1ă
fiind neoplazice sau infecţioase. Chisturile simple sunt întâlnite
la 10% dintre pacienţi. Majoritatea sunt de mici dimensiuni,
asimptomatice, cu conţinut lichid seros şi nu comunică cu
arborele biliar. Atunci când sw1t multiple, sunt în număr de
aproximativ 3-4 şi sunt dispuse aleator în ficat.
Chisturile simple (Figura 20-7) pot deveni ocazional
voluminoase şi pot fi asociate cu durere satietate precoce
datorită efectului de masă, sau pot obstrn un.segment biliar
prin compresiune. Hemoragia intrachistică poate să apară
în chisturile voluminoase, rezultând o formatiune dificil de
difrenţiat cu un chist neoplazic sau cu unul i;1fecţios. Aspiraţia
pnn puncţie poate duce la ameliorarea simptomelor în
chisturile simple, însă în majoritatea situaţiilor simptomele
reapar. Din acest motiv, tratamentul standard pentru chistul
simptomatic este reprezentat de deco11icarea chirurgicală.
Boala hepatică polichistică (Figura 20-8) este o afecţiune
autozomal dominantă ce cauzează apariţia chisturilor multiple,
care din punct de vedere microscopic sunt similare cu
chisturile simple. Spre deosebire de chistul simplu, aceste
chisturi sunt numeroase şi au un caracter progresiv. Prin
asociere, pacienţii cu boală polichistică hepatică prezintă
şi boală polichistică renală ce poate progresa către insuficienţă
renală cronică terminală. Chisturile hepatice pot
fi tratate prin rezecţia celei mai afectate zone hepatice.
Deco11icarea este rar eficientă, datorită afectării extensive
În cazurile extreme, mai ales când sinteza hepatică est
afectată, transplantul hepatic poate fi o opţiune terapeutică.
Figura 20-7. Chist hepatic simplu.
Figura 20-8. Boală polichistică.
Neoplasmul chistic
Neoplasmul chistic al ficatului (chistadenomul sau chistadenocarcinomul)
este o afecţiune rară. Chistadenoamele
apar mai frecvent la femei după vârsta de 40 de ani, tind să
recidiveze şi au potenţial de transfo1mare malignă. Aceste
tumori chistice sunt de obicei fo1111atiuni unice voluminoase
(peste 10 cm), au multiple septuri ' şi un per;te subţire, iar
conţinutul este mucinos. Ultrasonografia şi CT-ul pot evidenţia
modificări structurale interne reprezentative pentrn
septuri sau creşteri intrachistice cu aspect papilar. Pot fi,
de asemenea, evidenţiaţi noduli intramurali. Peretele chistului,
septurile şi nodulii intramurali pot capta contrast la
computer tomografie.
Din cauza potenţialului malign al acestor leziuni,
tratamentul preferat este excizia chirurgicală. Procedurile
non-rezecţionale care includ marsupializarea (crearea unui
buzunar), drenajul în cavitatea peritoneală sau la nivelul
unei anse intestinale sunt contraindicate din cauza ratei
crescute de recidivă şi de infectare, precum şi a incapacitătii
de a elimina riscul de malignizare.
'
Abcesele hepatice
Abcesul piogen
Pacienţii cu abces bacterian hepatic acuză dureri în hipocondrul
drept, febră şi leucocitoză. Fosfataza alcalină este crescută la
majoritatea bolnavilor. Ultrasonografia evidentiază o masă
hipoecogenă, deseori asociată cu un perete ecgen. CT-ul
evidenţiază o leziune cu densitate fluidă, cu un perete bine
vascularizat. Deşi abcesul hepatic se poate dezvolta ca şi
consecinţă a însămânţării hematogene, în majoritatea caz1.11ilor
este cauza unei infecţii a tractului digestiv ( dive11iculită,
apendicită) sau a arborelui biliar.
Aspiraţia percutanată şi plasarea unui tub de drenaj ajută
atât în diagnostic, cât şi în remiterea procesului infectios.
Terapia antimicrobiană trebuie adaptată în funcţi de
rezultatele hemoculturilor şi de rezultatele culturilor din
lichidul aspirat. Stentarea biliară poate fi necesară în cazul
în care obstrucţia biliară a fost cauza fonnării abcesului.
Sursa infecţioasă primară trebuie identificată şi tratată.
Abcesul ameobian
Deşi afecţiunea este rară în Statele Unite, abcesul ameobian
este comun în regiunile în care ameobiaza este endemică
aici putând include America de Sud şi Centrală. Din acest
motiv este o afecţiune care ar trebui luată în considerare